La munte

La munte stânca crește prin rădăcini de brazi,

De jnepeni și ienuperi și nu de ieri de azi.

De mii de ani ițește spre vârfuri, tot mai sură,

Și împletește norii în amalgam de zgură.

La munte se petrece și omul dârz, de piatră,

Cu oile cu fânul, otava, fără vatră,

Doar munca îl menține, doar munca-l oblojește,

În timp ce cel din șesuri doar bea și lenevește.

Când în impuls de patimi făcut-am Țara mare,

Din munte a curs sânge, pe râuri până-n mare.

Din vechea Mare Tetis s-au încurbat Carpații,

Pe vârful lor de piatră s-au vârtoșit bărbații,

Femeile frumoase au prins păduri în poale

Și-am așezat colibe pe culme și pe vale,

Am tras săgeți în fiare și în cotropitori,

Ne-am contopit cu piatra și n-am fost migratori.

De ce ne sug din sevă, veneticii străini,

Noi am trăit în Domnul și nu am fost haini!