Călugărul

Călugărul uitat în schit, ascuns în grotele din piatră

Ascunde-n suflet infinit de moștenire și de vatră.

Sărac cu duhul din Isus, frământă-n gânduri omenia,

S-a cocoțat acolo, sus, să nu mai vadă tirania.

S-a rupt de pofte omenești, din postul lui se-avântă iarba

Și vorbele-i duhovnicești ies limpezi cum curată-i barba.

L-am ascultat în ceas de-amurg, uimit cm se roșește cerul,

Un murmur spovedind prelung drumul spre rai pândind Cerberul.