Goliciune

Copilăria mea pe dealuri, a fost un chiot în pădure,

Ison la freamătul de frunze și ciripit în pene dese,

O zbenguială vinovată pentru ciupercile culese

Și pentru zdrențele cămășii, mireasa țepilor de mure.

Copilăria mea frumoasă e seva umbrei sub copaci,

A căutărilor de sensuri cu vietăți deopotrivă,

A schimbului de anotimpuri, problema vieții pentru vraci,

A vântului pornit din creanga ținută puruti în derivă.

Azi plâng pe dealuri, un izvor, secat în zilele cu soare,

Între uscate buturugi, ce-a mai rămas din codrul des,

Plâng râpele-n torenți când ploaia doare

Și dealul nu mai are înțeles.