Faună politică.
Omul este animal, deci face parte din fauna palnetei. Nu mai că el nu comunică prin instinctele legii vieții, ci ciricăie adică poate scuipa cuvinte. Omenirea a căzut de nenumărate ori pe mâna unor nebuni, urmați din cutume tâmpite de sluhitorii lor. Caligulla și-a făcut calul prim-ministru, Nero a dat foc Romei. Și de atunci nebunii au proliferat în conducătorii de imperii, țări sau comunități umane.
Noi ca popor latin urmăm linia istorică a punerii la loc de cinste a celor iubiți de Dumnezeu, adică a nebunilor. Să luăm la analizat tabloul zilei,. Sebastian Ghiță deochiat de jocurile elctonice spune verzi și uscate fără logică. Victor Ponta handicapat psihic încă din copilărie își dă scizofrenia pe față, delirând de conjunctură și fără pic de bun simț. Liviu Dragnea în lipsă de carte și deontologie politică divagheză pe diferite teme după ureche. Tăriceanul, ca manechin sclerozat îmbracă costume după costume, mai trebuie să ia mantia lui Dracula. Mdm. Andronescu zice că a revoluționat învățământul pe șpagă tâmpind milioane de copii și părinți și spune că e stabilă psihic. Elena Udrea zburdă ca un fluturaș cu aur pe aripi neintuind nebunia care o saltă. Vorbesc de vedetele politice aiurite care fac rating la televiziuni. Și pleiada de căzuți în cap care trăiesc pe seama lor.
La un popor de tîmpiți nebunii cu ștaif sunt genii. Singurul lucru care nu poate fi imputaat nebunilor este buna cuviință când ei trăiesc alte orizonturi, alte legi ale firii.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu