Respectarea Constituției.
Respectarea constituției a ajuns subiect de bârfă derizorieLa babele fără dinți, la mâncători de căcat cu staif sau fără, nîimiți sau plătiți în contextul general al anafabeltismului funcțional Este o reoare să credem că procentul acestor primate esye de 50%. Este mult mai mare, pentru că inteligența României a devenit stol de păsări călătoare. Iohanis să respecte constituția adică inepțiile unei adunături de politruci numită Curtea Constituțională. pentru un hoț nu contează că a furat un inel sau o grămadă de bijuterii, el este hoț. O c.c. ăn care votează un judecător ieșit din funcție este din start furt de identitate. Deci aflată în afara șegii.C.C. trebuie respectată și acceptată ca valoare supremă de moralitate în Statul Român. Zău?
Dacă spre exemplu bășinoșii de la C.C. ar fi hotărât că președintele nu se potrivește cu propria lui soție, acesta ar fi obligat să divorțeze? măi oameni buni, prin venele voastre nu curge sânge românesc ci doar zeamă galbenă de monede și bacnote? Partea proastă este că cei care din prostie sau, nimicnicie servesc Puterea Diavolului nu-și dau seama de acest lucru. Conștiința lor este 0 barat. Adică vid. Dar ăsta este poporul român, plecat pe toboganul pieirii ca neam, așteptat la aterizare de liote de profitori care au băgat și cuie ăn lunecare ca cei care ajung jos să nu mai potă ciricăi.
Îmi place riposta civică la aceste alegații de ordine imperative venite de la o instituție deocamdată în afara legii și cConstituției care însă are hora sa de trepăduți. Hora dezbinării în an de unire. 2-3 mii de manifestanți nu reprezintă nimic pentru nesimțirea mafiei politice care ăși bate joc de acest popor. Și apoi unde sunt mușchii Națiunii? La jandarmi/ Terminați o dată cu defilarea cu câinii și copiii pe splanade, ca să dea bine. O manifestație serioasă se face cu oameni matuir și conștienți și înarmași cu voință și putință. Adică cu bâta în mână. Altfel cîini latră ursul trece! Atingeșii-i la lingurică!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu