marți, 2 iulie 2019

                              Parazitizmul universal uman.
     Parazitul, la mod generic eate o plantă sau un animal care trăiește și se hrănește pe sema unui organism străin. Biologic paraziții distrug evoluția plantelor și animallor ca organisme sănătoase și de sine stătătoare. Ăn orice habitat de viață paraziții aparîn necunoștință e cauză și efect, iar o dată cu luarea controlului, organismul este compromis. Devine o plantă uscată sau un hoit inutil.
       Parazitul social este definit ca un individ care trăiește din munca altuia. De l prima evoluție a lui homo sapiens, conștient vorbitor și făuritor de unelte, micile comunități primitive și apoi triburile s-au umplut de paraziți. Vraci și conducători militari, apoi conți, duci, regi și împărați. Care și-au tocmit și mercenari parazitari pentru exploatarea muncii poporului. Orice organism se încăpățânează să trăiască și ca atare viețuiește plin de paraziți. Asta este esența vieții, cel puțin pe Pământ. Scopul ne scapă de și e la vedere.Evoluția. Omul a fost creat ca să ducă omenirea spre Dumnezeire! În fiecare om e un Dumnezeu, care peste mii de ani va crea alți oameni pe planeta noastră sau pe alte planete. 
       Blestemul vine însă din predominația părții animalice a oamenilor, instincte și pofte, în fața conștiinței. Gândirea devine un moft. Dacă umple burta. Nu contează devorarea resurselor de viață. 
      În timp ce savanți și cercetători se chinuie să distingă sensul vieții și evoluției, superoamenide care nu vorbește nimeni, vulgul planetei își vede de treabă. Vreți exemple de parazitism planetar la care adastă toată prostimea Lumii? Circ  și pâine. Festivaluri de muzică aiuritoare, de modă și archeting mincinos. Pariuri și jocuri de noroc. Toate combinate  cu o oarecare scăpare de tip caritabil, frecție la un picior de lemn. Parazițiilumii scapă printre degete ciozvârte din imensa lor bogăție pentru reclamă, ajutând pe ici colo cu o zgîrcenie inimaginabilă câțiva uitați de soartă.
       Mica noastră grădină, Rmânia a devenit Românica la îndemâna unui parazitism social atroce. Să trecem în revistă aceți paraziți care nu produc nimic dar consumî c. u poftă din Avuția Națională. Aleșii neamului, parlamentari , președinți de Consilii Județene, primari și consilieri, magistrați și avocați mână în mână, notari, și gradele mari din Instituțiile de forță și ordine socială, adendă la Apărarea Națională. Președinte și Guvern. Canurile interlope care fac politica țării. Bănci străine și Multinaționale  care fug cu banii poporului român în străinătate. Dacă n-ar fi minimul retur al milioanelor de români care se chinuie în alte țări, am fi fost de mult „tabula rassa”. Nu trebuie uitat parazitismul mediatc. Mass-media consumă inutil 5 % din P.I.B. Aiurea! Vorbe , vorbe vorbe , bine plătite pentru jurnliști și analiști plătiți exagerat pentru analfabetismul sau cameleonismul lor. Paraziți în mediul Academic, în uniunile de creație care nu aduc nimic decât vulg și chici. Ultima babă care mulge o capră sponsorizează parazitismul generalizat în această Țară.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu