Elegie.

Pe munte zboară gâze și fluturi colorați,

Dar cine îi admiră, cu ochii -nlăcrimați?

E munrele în floare, sălbatică și pură,

Noi stăm închiși în casă, nu mai avem Natură.

E prima dată-n viață când pajiștea respiră,

Fără de fumegare-n grăsimi ce se înșiră

Nu se mai calcă iarba nu se mai fac grătare.

Ne-a scos din obiceiuri microbul orecare.

El spune adevărul că omul ipocrit,

Nu a iubit natura în stilul lui tâmpit.

A sus gunoaie-n munte și n-a putut să știe,

Ce rost are în iarbă, plăpâda păpădie.