Fiecare moare singur.

Fiecare moare singur, ori e Rege ori pălmaș,

Ciripitul lui pe Lume e tot cenușă pe făraș.

În jurul meu nu mai există semeni ce să-și duc-aminte 

Că nu le-am fost dușman ci ajutor și chiar părinte.

Se-așează praful pe trăirea vieții, când timpul spală simplu amintire,

Când ca persoană cazi în derizoriu, îmbătrânești în drum spre cimitre.

Simt insolență, dușmănie, ciudă, mânate toate de același dor.

Ce mai respiră-a gândului fosilă și toți așteaptă simplu, ca să mor.