Fațadă.

Cine mai trăiește Poezia, când ne-amenință din plin Pustia?

Ce-Armonie-n Cer și pe Pământ poate ține omul în cuvânt?

Când atâția Snobi de conjunctiră, tot ce-i ma sublim în Lume fură,

Etalând ținutele pompose , să-și expună părtile păroase.

Vulgul ca și Fulgul mai plutește, nici prostia Lumii nu-l topește.

După câte știm în Rai se Cântă, Imnurile pierderii de vreme,

Iadul pe Pământ e desfătare, animale dezinvolte portă steme.

Nimeni nu mai poartă-n el sublimul aparență doar de a fi,primul,

Primul ânditorfără virttute, ce ucide și mai poate fute.

Și apo s afișează-n lume gol în cap dar siglă de renume.

Și uite-așa ne moare poezia Frumosul lumii și copilăria,

și devenim ciborgi cu sârme-n mațe Nu chiar maimuțe sigur doar paiațe