Letargie

Trăiesc o letargie, un cumul de viață,

În care m-am bătut cu morile de vânt,

Când soarta ți-e cuprinsă în banii din piață,

Și cei ce cuvântează, n-au dreptul la cuvânt.

Trăiesc sfârșitul vieții, cu sufletu-n scleroză,

Că toată-înățătura s-a adunat în van,

Și cel de lângă mine n-au litere în poză,

Dar se distrează strașnic pe clape de pian.

Un animal e tainic, gândind pe glasul lui,

Un om cu păr pe creier, chiar altfel, cuvântând,

Rămâne doar maimuță, din facerile Lui, 

Că nu-l mai are Domnul,într-un potop curând.