luni, 19 ianuarie 2015

                              Partide
      Întrebare: cum poate sta în fața națiunii și să vorbească națiunii un neica Nimeni ca Victor Ponta? Cine se mai uită în gura lui? Ce face în acest timp cealaltă nulitate politică de la Cotroceni?
      Ambii sunt emanația unor partide politice. Partidele sun jocuri sportive, de afaceri, de vânătoare, de adunătură. În franceză ”le parti” vine de la a pleca pe un drum sau aiurea și de la a divide mulțimi sau a împărți prada. În dicționarul ”littre” un partid politic are oameni devotați care combat detașat și cu convingerile partidului, în anvergură nedisimulată, părerile injuste ale adversarilor. Dar ce e just? Când facem o adunătură de cumetrie pentru a spolia poporul, când ne adunăm într-un partid ca să trăim mai bine, noi și familia noastră, sau când ne adunăm într-un partid să-i ajutăm și pe cei din jurul nostru pentru a trăi decent?
       Deci partidul politic, ca și orice religie majoritară sau sectantă, trebuie să adune adepți, să postească mulțimi care să cotizeze, de obicei în necunoștință de cauză spre așa zișii binefăcători. Pături sus puse de profitori, trăitori în opulență, care defilează cu meritele lor de-a converti conștiințe puerile pentru interesul lor. Jigodii umane goale în conștiință și simții, chiar dacă mai pun ceva diplome pe  neștiință și dispreț pe egoismul lor.
       Un partid politic trebuie să aibă un ideal, o ideologie, o doctrină și este necesar să fie susținut de membri săi prin cotizație directă. Cred deci plătesc, mă duc la Biserică, pin bani în cutia milei, cumpăr și aprind lumânări, plătesc pomeniri, botez, nuntă și înmomântare și Dumnezeu mă ajută. Cu ce mă ajută partidul meu când votez bandiți?

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu