Soarele.

Când Soarele se dă ascuns deasupra plapumei de nori,

Nori grei și negri, reci, opaci, nu mai zâmbim de sărbători,

Lăsăm să treacă timpul rău, încrâncenări de neputință

Sau blestemăm pe lângă noi și lucruri, fapte și ființă.

Când soarele petrece-încet, pufoase pete de sidefuri

Și scapără în văz puțin oglinda dorului de chefuri,

Se dă în razele scăpate cu încălziri ca o părere

Fiorii încă mai rămân de spaima că apoi va piere.

Când soarele își are cer, senin și vast și cât cuprinde

Natura cântă-n mii de glasuri  dorul de viață se aprinde.

Dar soarele poate să ardă în lungul secetei venale

Să-împacheteze în sterile și om și iarbă și-animale.