Ticăloșia.

Cum poți să definești ticăloșia? Decât antagonism cu omenia!

Cuvântul strămoșesc născut din glie, pământul notru milostiv să fie.

Un ticcălos pe vorba românească e fiu de Drac cu inimă de iască.

Un ticălos, bastard de cumetrie își bate joc de cioareci și de ie,

Adică și de mamă și de tată și de copiii zămisliți cu plată.

Un ticălos nu are țară și nici neam, în pom e veșnic putrezitul ram,

Iar boala lui nu are vindecare, se vede dictator de urticare.

Adică se mănâncă fără rost, orgoliul său cu e invectiv de prost.

Ticăloșia ține buruiana, în holda care ne aduce hrana.

Ciulinii nu dau roade, doar există, făcând din viață o fereastră tristă.

De șapte mii de ani ne știm strămoși, abia acum simțit-am ticășloșii.

Ei nu-s români și n-au substratde brazdă, doar venetici ce țin în mână bardă,

Călăi ai unui neam cu omenie, distrug o Prea-sfințită Românie.