Tandrețe.

Ești om, deci învelețte clipa în mulțumiri de duioșie,

Nu fi o fiară nesimțită, că ești stăpân pe o moșie.

Se joacă două mâțe și se-ntrec în haz cățeii,

Săgeși în zbor de păsări trec prin văzduh cu zeii,

Ies din zăpada rece devreme ghioceii.

Îți freamătă pădurea, livada ciripește

Și fiecare ființă își duce dorul ei,

Nu poși din nesimțire să scoți din ochi scântei.

Nu ești un uns al vrerii al mirului cel sfânt,

Ci doar o trecătoare șămânță de Pămâmt. 

Da hrana, pofta hranei, puterea de apoi,

Te face lup în stână, devorator de oi.

Dar și acesta piere sub bâte și copoi

Și turma  iar respiră un cântec de oboi.