Blestemul.

Cel mai cumplit în viață e blestemulș

Când duci o cruce înfruntând totemul,

Ca semn de omenie înspe sfinți,

Ducând păcate grele din părinți. 

Un om îți face menrele-n viață,

Omoară, fură fără să o pață,

Când Legea compensației e lentă,

Și infractorul-și bucură o rentă,

Păcatele de preoți răi  enoriași,

Se duc în pronie către urmași.

Naiv e  cel ce crede că destinul,

Îi ține într-un pom cu roade spinul,

Că spinii care logic îi urmează,

Nu vor pieri sub foarteca de pază,

Pomicultorul vrea un trup curat

Și prin urmare Pomul e salvat. 

Sunt mulți copiri ce poartă-n neștiință,

Blestemul celor ce le-adat ființă.

Mai nou, beizadelele de vază,

Mai repede își iau statut de loază,

Viața lor e doar o amăgire

Ăn drog, destrăbălări și nesimțire.

Mai sunt copii sfidînd părinții

Dau spor conștiinței ăn acord cu sfinții.