Continuitate.

Creștem prunci, flăcăi și fete, înfloriți în Pomul Vieții, 

Încercăm în ei Apostoli, cum au prevăzut profeții,

Dar în suflete trădate, Duh pierdut înspre regrese,

Crengi uscate prea devereme, mucezec în a lor spețe.

S-au îmbrobodit în vâscuri, în ciuperci și chiar în iască

Și-și doresc ca viitorul, lujeri noi să nu mai nască!

O eroare milinară plânge-n ghes după bătrâni,

Fără să discearnă creanga între docți și-ntre nebuni.

Pomul are ca viață, rădăcini și trup de hrană,

Dacă seva ce-l menține e un sirogat de zamă

Dau omizile cu poftă și viața lor contează, 

Rod din ramuri și din frunze, apoi flutirii migrază.

Timpul lor e scurcătură, u contează pentru Rost,

Pomul poate fi sfîrșitul. un popor atât de prost!

.