Stema Țării,

Orice Țară are-o Stemă, într-un nimb de strălucire,

Invocând trecutul falnic sau un dor de primenire.

România are-o Stemă ăncoprită fără rost,

Nu prea vede viitorul, un popor atât de prost.

Luăm Stema comunistă ca imbold la hărnicie

Și avem o altă Stemă-n amintiri de lenevie.

Hai să facem altă Stemă cât ne mai permite vremea

Sreaua cea de sus să fie Vioreaua, ea dă crema.

Cu parfum de nesimțire și în gol de neștiință.

Spice, munți, păduri deșerte, și schelete petutindeni

Ii de fete la vânzare, judecată în armindeni.

Interlopi pe care lumea nu încearcă să-i priceapă, 

Ne du dregătorii țării și votările adapă.

Asa ste stema Țării, amețind un vechi popor,

Am avea un semn heraldic coada și al ei topor.

Nu știu cum ar da lumină o corolă de simțire,

Stemei noastre fără sensuri, fără dor fără iubire?

Doar punând pe frontispiciu chipul angel al prostiei,

Vioricăi care vine Președinta României.