Mișcarea sindicală.
Foarte puții, mai bine zis nimeni dintre titrații sociologi, politologi, deontologi, nu a analizat și nu a trecut prin filtrul minții de bun simț Mișcarea sindială din România. În capitalism sindicatele ar trebui să fie forțe organicate care să apere salariații. Numai că acel „capitalism de cumetrie” păstorit de cumătrul Ion Iliescu a debutat cu relații mfiote de tip autarhic, made în Rusia între clasa politică la putere și liderii de sindiate, mercenari ai acestei puteri.
Precum în S.U.A liderii de sindicat au devenit mafioți cu acte în regulă, de la începutul secolului XX și în bucățica noastră de Românie n-am trezit cu o puzderie de sindicate securisto-comuniste. Unde aufost sindicatele când s-a devalizat o Avuție Națională de 1800 miliarde de dolati, când s-a furat ca în codru, s-au dat la fie vechi fabrici și uzine, cele două Flote navale, s-a distrus iremediabil Șistemul de irigații, cînd s-au devalizat Băncile Nașionale și s-au privatizat pe dai boj?
Nu-mi lace să vorbesc fără fundament logic, dar cum se ecplică trecerea tuturor liderilor de sindiat în Politica mare tocmai la P.S.D. și predecesorii lui? Miron Mitrea, Vistor Ciorbea, Emil Hosuu, Dogaru, și cei doi corifei ai sindicatelor polițiștilor, inadmisibile potrivit legii, au devenit baroni și nu se dezic de Mafia Politică.? Pntru că și ei sunt mafioți. Sindicate în Sănătate și Învățământ, sub ochii cărăr membrii se păbușeau spitale, se infectau spitale, se transforma învîțământul într-un buboi de incompetență și fabrici de diplome?
Este inutil și absolut absurtd să compari liderii de sindicat, ca păstori ai unor comunități de oameni ai muncii cu un peot care păstorește enoriași, îi sfătuieșc moral, îi întăresc în credință și îi ajută la nevoie. S chiar basflemie să vezi în acești lideri de sindicat, oameni de omenie și nu haapsâni și exploatatori egoiști.
Pentru că tot veni vorba, nu vi se pare că avem un Înalt lider sindical P.S.D. via Rusia în acest afurisit Teodosie. Credincioșii ortodocși dau vina pe #Reziat și alte mișcări sociale de destrăbălare, dat diavolul șine crucea în mână. Fără măsuri ferme B.O.R. va avea și alte ocazii de schismă ortodoxă. Unde este Patria, unde este poporul, în mințile bolnave ale clerului ortodox. De doă mii de ani am semînat înpământul patriei oasele marilor preoți ai acestui popor, Șfinți vare ne-au ținut în trăirea credinței și acum ne punem chipul pe clopote și măcelărim calendarul și realitatea existenței și jertfei Mântuitorului.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu