Trianon.
Mai este o lună ăână la o mare aniversare a poporului român, a Națiunii Eomâne. 4 Iunie 1920.Tratatul de la Trianon. Marile națiuni democratice Europene și S.U.A au hotîrât după victoria din Primul Eăzboi Mondial, o dat cu distrugerea imperiului Austro-Ungar și Rus, conform principiului autodeterminării națiunilor o noaă hartă a Europei. S-a format Polonia, Țările Baltice. Cehoslovacia ți Iugoslavia. Și România a revenit în granițele strămoșești.
O adunătură de sub 10.000.000. de suflete, clădită ca Stat de Biserica Catolică, și ulterior de oculta Europeană, prin constrângerea minorităților de a le vorbi limba, o limbă guturală fără valențe litrar culturale, a devenit Cuiul lui Pepelea, O asunătură populară care nu poate fi definită ca națiune, decât prin bolboroseala dără sens. După definiția consacrată a națiunii, în afara omunității de limbă și relații economice mai trebuie să apară tradiții, obiceiuri, comunitate etnică, cultură itorică. păi ungurii nu au folclor. Ceardașul este învârtita românească. Obiceiurile de sărbători sunt pur românești. Mai au un fel de muzică țigănească. Ștefan cel Sfânt aae a ăntemeiat Ungaria a fost român. Ginerele lui Nenumorut. Nu mai vorbim de Matei Corvinul. esnțial este vî n Feudalism nu exista noțiune de popor sau națiune ci oar de nobili și iobagi au șerbi. Și așa cum fiii risipitoi îți dușmănesc părinții și nobili unguri au scuipat pe oasele strămoților lor români. Vă spun și aștept cercetări țtiințifice ncludente, 95% din ungri,au A.D.N. dacic sau ungro vlah. De unde atâta încrîncanare împotriva seminției lor. Pentru că hunii, mâncători de carne vie s-au topit în amalgamul populațeie autohtone în 100 de ani.
Secuii, 150.000, așezați la hotare s-au topit în opușațiile autohtone în mai puțin de 200 de ani. Răscoala de a Bobâlna 1437, iobagi romni. Răscoal lui Gheoghe Doja, 1517, iobagi secui. Și acum ținut secuiesc. Și hai săle fcem țară n țară.
Sunt onvins că În conformitat cu analfabetismul funcțional, 90%. din calasa politcă nu știe strop de istorie și ii nu e intereată. ea trăiește clipa și plătește alte nulități mediatce pentru a face bani. Conștiință nașională, dragoste e popor, cele 7 porunci, o aiureală!
pe 4 iunie poate vom realiza sărbîtorirea a 100 de ani de la Formarea României Mari. Cumetria lui Dragea co Victor ornan și U.D.M/R a făcut din centenar un fiaco. Pe 4 iunie e normal să ieșim în stradă și să sărbătorim. Doliul ungurilor e o prostie.

Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu