Eavoluția socialistă a junglei umane.
O bănuiam dar nu știam că o s-o apuc. Oeice oală ținută din neglijență sau interes imbcil mai mult, pe foc nu va găti de-ale gurii ci va da la un moment dat peste răscoale sau chiar va exploda. Ăn orința de îmbogățire, de putere și exploatrea celor mai slabi, în acest scop, conducătorii Lumii actuale participă cu nonșalanță la suicidul Mondial. Înconjurați de sfetnici, consilieri și deontologi, o întreagă armată a Diavolului, anașfabeții sau bolnavii mintal care conduc Imperii, au făcut totul pentru a trimite rasa umană ănapoi în sălbăticie. A ajuns la apogeul sau vârful previziunilor lui Malthus. El aspus că resursele de viață ale Planetei cresc în progresie aritmetică iar populația în progresie geometrică. Deci Războaele și epidemiile sunt un rău necesar.
Să nu confundăm Jumgla animală cu cea umană. În Jungla verde, Natura are legile ei de milioan de ani. Și oamenii acestei Jungle se descurcă și s-ar putea c ei să fie peste 100 de ani ceilalți oameni din Geneză. Dezvoltarea Societății Umane pe baza unor legi haotice și nenaturale impuse de 20.000 de ani de tirani, vraci și preoți, că așa li s-a părut lor a ajuns la limita sufocantă a respirației Terrei.
Jungla umană a fost creată fără pic de discernământ de progresul tehnologic, a cărui menire pare apocaliptică. A fost creată artficial o Junglă între clădirile marilor metropole. Nu mă refer la amețiții analfabeți ai micilor orașe americane, dar și ei nu știu de ce trăiesc, de ce muncesc sau de ce trândăvesc susținuți de mila Statului. Sub coloșii de beton și sticlă, ăn apropierea lor, o imensă masă de oameni la limita existenței și mai ales la limita priceperii rostului exstenței lor, își impun regulile. Mahaale, suburbii râncede, bantustane și arondismente în care criminalitatea este la ea acasă, prostituția și consumul de droguri, contrabanda și traficul de toate felurile, jignesc existența umană, nu pot fi penetrate de lege și nici de poliție, decât prin complicitate.
Si bine acest eflux se civilizașie a fost speculat excepțional de Oculta Mondială. Trebuia o scânteie. Un infractor notoriu a murit pe timpul arestării, lucru exploatat pe înteg Mapamondul de vulgaritatea animalică a celor fără repere de carte, mună și viață demnă. Și toate propagandele și provocările la haos social ale politicienilor inconștienți și a unei Mass-Media Mondiale criminale, nu vor duce decât la dispariția rasei umane. S-a ăntrebat cineva dacă dinozaurii într-o civilizașie socială de 1 miliard de ani nu ar fi ajuns la stadiul de devorare a Planetei Pământ similar la ce face Omenirea acum. Orice distrugere e viață, de Natură de egi ale existenței armonizate, trebuie pedepsită. Nu cu moartea dar Cu Dispariția?

Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu