Vîcăreasca.

Urmașilor mei nefirești,

Las vouă moștenire,

Pieirea limbii românești

Și-a Patriei pieire.

Nu trebuie să vă jenați,

Așa e mersul vremii,

Să nu mai fiți părinți și frați, 

Strămoșii mânce-i viemii!

Am fost și noi un biet popor,

Mereu călcat pe creștet,

Am dat și noi vorbirii spor

De grai și scrisul  deștept.

Când Lumea-i plină de scursori 

În limbile-aiurite,

Vom mai găsi iar printre flori,

Cuvinte potrivite?

Strâmbăm din gât, stropim prin dinți,

În limbi mai guturale,

De ce-am rămâne prin părinți,

Române haimanale?
               Enăchiță.