Momentul.
Cine nu fructifică momentul riscă să piardădescendentul. În Iatorie de la greci, care au inventat democrația, la Imperiul Roman și ăn Feudalism într-o jumătte se oră se schimba Tiranul. „Regele a murit, trăiască regele!”. Din acest punct de vedere Democrația mericană, exportată ilogic în întreaga Lume pare o himeră de schimbare. Adică, noul Președite va fi investit ăn Ianuarie. La 3 luni de la alegeri. n timpul sideral 3 luni pot representa o milisecundă. Dar în timp real, pământean poate reprezenta un dezastru. Sodoma și Gomra, Pompei au dispărut țntr-o fracțiune infimă de timp. Dacă lălăiala democratică din S.U.A., ar da posibilitatea imbeciliului Trump să deea foc Lumii? Nu posibilmă refer la „butonul roșu”, deși e pusibil, doar la decizii de destituiri și numiri care se întâmplă. Până la sfârșitul lui Ianuatie, Trump poate numi și monștrii la Casa Albă.și în Instituții de Forță. Poate aduce Legendele Antichității în realitate. Poate scoae la ivală toate Forțele malefice. Un ins care s-a dovedit peste 70 de ani neom nu are scrupule.
Și la noi mizerile Democrației au permis ca ci aleși să-și trăiască incentirtudienea funcției alese. Ceva e putred, nu în Danemarca ci în Toată Lumea. Mafia politică și Oculta mondilă Iudeo Masonică zburdă în pădurea junglei umane. Fără sentimente! Pentru că dacă felinele și carnivorele ar avea sentimente, ar trce la păscut iarbă. Parcă duc lipsa Tiraniilor din toate timpurile care tăiau și spânzutau ăn interes de Can sau popor. Dar să împrățtii o Deocrație ilogică și incertă într-o Lume în degringoladă din care pe care fură, care pe care exploateaă, care e care omoară și ținm Omnirea ăntr-un ghm de cărtbuni din Iad și nu în Srle luminoase.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu