Omule...

Ți-am oferit ce-ai vrut să știi, te-am petrect printre stihii,

Te-am învățat ca să grăiești, între ființe pământești,

Să fi un luminat stăpân, nu criminal și nici hapsân!

Eu te-am făcut în expozeu, ca chip al unui Dumnezeu,

Tu m-ai trădar și m-ai vânut, sfințind statuile de lut.

Te-ai înmulțit stâlcind cuvântul, ai stăpânit perfid Pământul.

Eu am făcut acestă Lume ne zise Eul ptintre glume ,

Euforii  de Unvers, am cam scpat un ritm de vers

Și iambul meu pe la beție a șchiopătat în poezie.

Și chiar în proza imperfectă,în loc de om făcui insectă.

Termită care, numeroasă, dărâmă deal și roade casă.

Dar am și Eu în așteptare, ciopor de îngeri de salvare.

Pămâtul e copilul meu, în Univers e-un Dumnezeu,

Care veghează să se știe că viață este și-n Pustie.

Că pământenii cum sunt ei, închipuit-au Dumnezei,

Credinț-am dat către Pământ, nici car de foc, nici bici de vânt,

Le-am dat deci oamenlor grai ca să visze către Rai.

Dar nu le-am dat imbold prin rugă să se omaoare să distrugă,

Ce fac habotnice Credințe ucând pământul pe semințe. 

Oricâte cărți de rugăciuni stau cheășie la minuni,

Azi se petrec și mâine nu-s, copilul meu numit IIsus,

A încercat să vă îmbune, Eu l-am trimis afost minune.

Dar cu atîția zei tocmiți și Dumnezei ănchipuiți,

De unde spor de Apogeu, conștiința voastră sunt doar Eu.

S-a răstignit un Om pe cruce, păcatul Lumii el îl duce,

Dar toată-nvățătura lui se scurge-n vadul Dracului.

Nevolnicii cu săbii crunte, s-au pus mulțimilor ăn frunte

Și-au omorât și-au ars pe rug săracul purtător de plug.

Issus a fost în Cer s-a dus poporul lui cel presupus

E hrană șerpilor haini și nu mai sunt de mult creștini.

Venirea omului spre Mine, urează totuși ani-lumine!