Saga amurg...

 Să-ți trăiești în liniste sfârșitul, cu uitări sfințite-în senectute,

Să mai prinzi din freamătul pădurii, vântul, vânzolelile de ciute

Și să uiți ca un deplin sihastru toată dușmănia ce-am trăit-o,

Ca un om cu sufletul curat, care mi-am primit destinul pintr-o

Joacă de ursită cu necazuri. Ce blestem să duci povara vieții,

În genunchi la orice încercare. Alții să-și distribuie pretenții,

Tu doar să te bucuri de un strop de soare, să accepși pedepsele luminii

Și să iei în râs concret o răutate, sperând că te scapă Heruvimii.

N-am trăit o damă a vieții că nebun am îndrăgit poeții,

Ai mi-au dat putere și splendoare să măveselesc de ceae ce mă doare.

Sunt stingher dar liber fără neamuri, altfel savurez parfum de ramuri,

Tot ce-am petrecut mă chinuie în visuri, Dar treaz plutesc splendoarea din abisuri.