Liric...

Eu scriu că trebuie să scriu, să nu-mi dau duhul spre pustiu,

No-i fi un geniu-n poezie dar por aduce bucurie.

Să-i fac pe alții să gândească, viața nu-i conștiință lască,

Nu poftele traduse-n crime dau omului suport de rime.

Viața mea e o frântură și n-o îngrop sub arătură,

Sămânța mea nu-i buruiană, se vrea a spiritului hrană.

Atâta pot, atâta știu, să dau poporului gând viu.

Cât viața mea mai ar forță vreau să mențin smoală în torță,

Ce arde din vechimi imense să lumineze cele mese,

În care ne hrănim iubirea, ce pentru om e nemurirea.