Născut sublim din visul antic, Om, înainte de Hristos,
Rămân în cuget un nostalgic, în doină dacii mor frumos.
Când congelaţi stăpâni de lume, în inimi CIP-uri ne înfig
Şi-n neuroni filoni de gume, rumân maai sunt? Încep să strig.
Strig eu, dar alţii se răsfaţă cu tinerele lor tuleie,
Neromâneşte se învaţă să schimbe socu-n orhidee.
De romantism avem nevoie, în vremuri searbede şi seci,
Când travestim bărbat-femeie, copii înghesuim în beci.
De suflet lin şi dor de doină e lipsă-n sângele albit
De viruşi cuibăriţi în moină, pământul nostru pustiit.
E lipsă râsul ce răsfaţă, e lipsă plânsul pentru-aproape,
E-ncrâncenare în viaţă şi lacrimi nu mai sunt sub pleoape.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu