Privatizare
    "Proprietatea e furt", a zis filozoful Proudhon. Şi cam are dreptate. În orânduirea Comunei Primitive, niciu-un membru al comunităţilor umane nu deţinea altceva decât uneltele cu care îşi procura hrana. Cu timpul cei mai hapsâni şi mai răi sau mai puternici au început să-şi facă o parte din ce în ce mai mare din bogăţia tribului, să şi-o însuşească şi să şi-o legifereze. Ce a urmat  ştim cu toţii. Ăsta-i al meu şi asta e a mea, apare proprietatea prin rapt. Când proprietatea devine privată şi nu personală, hoţii proprietari încep să legifereze proprietatea privată. De aceasta nu te mai poţi atinge decât prin Revoluţie Comunistă.
    A fost şi asta,, dar lăcomia umană şi setea de putere nu are oprelişti. Dacî bogătaşii lumii capitaliste au un parcurs istoric, legitim sau nu, ce ne facem cu proprietatea privată însuşită de urmaşii comuniştilor? La noi, furtul a început imediat după fuga lui Ceauşescu. S-a furat din birourile puterii de partid şi de stat, din sediile miliţiei şi securităţii de către viitorii revoluţionari. Dar s-au furat mărunţişuri. Bogăţiile adevărate se aflau în bănci, în activele instituţiilor, intreprinderilor de stat sau cooperatiste şi în saltelele "nomenclaturii" de partid care au pus umerii din gtreu la uciderea lui Ceuşescu şi la începerea tranziţiei de la proprietatea personală la proprietatea privată, de la proprietatea comună la cea de grup.
   Nomenclaturiştii, şefi de partid şi destat, şefi de instituţii centrale şi locale, directori, generali de securitate şi miliţie, generali de armată, au făcut la început un pas înapoi şi au împins în faţă lingăii şi ciripitorii din linia a doua, de o probitate morală egală cu zero. Aceştia erau îndrumaţi îndeaproape în actele antisociale de spoliere a averii naţionale şi acoperiţi de o adevărată mafie de cumetrie, de către organele judiciare. Primii îmboşăţiţi au fost judecători, procurori şi şefi de poliţie. Lanţul îmbogăţirii politice a devenit viabil abia după minariade, după consolidarea FSN-ului lui Iliescu.  A început fabricarea de legi şi măsuri pentru ca fiecare client politic să devină nu numai bogat dar şi deţinător de prorietate, de hălci din averea poporului.
  Sub pseudonimul "privatizare", cuvântul adevărat fiind acumulare de avere, s-a început un jaf inimaginabil. Potentaţii vremii, potentaţi pe făcături politico - mafiote, au adus ţara în ruină. Avuţia naţională a fost împrăştiată în cele patru vânturi pentru nişte amărâte de comisioane. Amărâte dar pentru unii incomensurabile la gândirea lor de lachei. Un amiral de armată a cedat baza sportivă a marii unităţi, cu active de peste 20000000 de lei ceauşişti, pe tri pahare de wiski şi un apartament.