Viaţa trăieşte.
      Acest pleonasm forţat vrea să arate că viaţa inteligentă sau nu, zicem noi, pentru că tot ce vieţuieşte are un grad de inteligenţă, raportatţ la timpul de reacţie pe care noi nu o putem înţelege. Ce am putea să pricepem , noi muritorii şi ori nu vrem ori nu putem, este "Legea compensaţiei". Este o lege Dumnezeiască, pe care diferite religii şi dogme încearcă să şi-o însuşească fără ştiinţă de pricepere, alt pleonasm drastic. În esenţă, Legea compensaţiei vitale sau sociale, spune că orice organism viu care perturbă sau întrerupe firele nevăzute sau neînţelese ale vieţii are parte de o judecată naturală, în sensul eliminării acestuia.
     În mediul social uman, această Lege a compensaţiei  îşi face efectul, imprevizibil temporal, asupra factorilor de perturbare a eticii umane şi devenirii societăţii. Se întâmplă fapte pe care vinovăţia umană le pune pe seama soartei, a ghinionului, a blestemului, a oraculelor şi zodiei. Tot timpul cei care manifestă justificări divine sau oculte, nu pricep că faptele lor bazate pe crimă, înşelăciune, furt, lăcomie, opulenţă, zgârcenie, dispreţ faţă de semeni, vor fi judecate de Pronia Cerească, nu  Dumnezeul idol, ci Dumnezeul sau Legea vieţii, ca lege universală.
    Asistăm, fără să ne dăm seama la ce se întâmplă, la tragedii în familiile calor fără Dumnezeu şi începem să-i pplângem. Dacă protagoniştii au fost oameni cumsecade, nu au de ce să se teamă de DUmnezeu. Dar se întâmplă ca cei neoameni să păţească necazuri plauzibile cu păcatele pe care le-au comis. Partea proastă este că nu cei vinovaţi plătesc ci blestemul se aruncă în familie. Mor beizadele, sunt tăsnite averile, intră boli în famile.
    Am o experienţă enormă de viaţă, nu numai ca vârstă, dar şi ca cultură umană şi dacă am fost un om cinstit şi altruist, legea compensaţiei m-a scos din moarte clinică şi m-a ajutat să-mi cresc copii până bla performanţă şi să am o bătrâneţe mirifică.