Cioclii

S-au așezat deasupra pe valuri de prostie, au prins puterea forței pe stânca de corali,

Ei își arogă dreptul de-a călări pe țundră, de-a hălcui din moaște, o clică de șacali.

Ei scutură salteaua într-un viol de vorbe, să liniștească vulgul, c-așa-i orânduiala,

Cei slabi să dea organe și suflete pierdute să le sporească girul ce-l dă agoniseala.

De-ar fi o bogăție din daruri vechi, celeste, n-ar fi durere-n satul alunecat în vale,

Dar e un jaf feroce, pe cel ce mai trăiește și moare-n disperare și fără pic de jale.

Cum poți tu stârv de forță să calci frica găinii, te dai cocoș pe unde de vorbe și scrisori,

Zădărnicind viața în stare să respire, pentru viața noastră, n-ar fi corect, să mori?