Te bucuri...

Te bucuri de vânt, te bucuri de soare,

Te bucuri de clipa când viața nu doare,

Te bucuri de ploaie, de firul stihiei,

Dând duhul conștiinței obol al prostiei.

Ți-e râsul un hohot, oftat, făcătură,

Cu gustul cel searbăd oprit în pre-gură,

Când vorba nu iese din simțul simțirii,

Ci tuse, ocară la legile firii.

Te bucuri în icnet, măgar în câmpie, 

Dând ora exactă la ce-o fi să fie.

E totuși ferice săracul cu duhul,

El ține în mână Pământ și văzduhul.