Chaplin.

       Ne raportăm frecvent la Caragiale, prezent în cotidianul românesc de peste 100 de ani. În vremea lui se mânca rahat cu apă rece doar în ziare. De la dl. Goe la Cațavencu perindăm zilnic caractere mizerabile în viața publică. Astăzi avem televiziune și internet. Posturile de televiziune orientate substanțial după sursa de energie, banii, ne plimbă zilnic și mai ales seara tot felul de clovni, așa ziși  analiști care vomită păreri. Un Hader, un Agaton, un Coșea, etc... sar din post în post de la detractori la pocnitori ca să-și umple buzunarele. De ce nu sunt invitați la televiziuni oameni adevărați, culți și cu viziune? Oameni cinstiți. Sunt mii de cunoscători și oameni de bine care nu pot să spună lucrurilor pe nume din cauza înghesuielii de impostori. Dar și din insuficiența producătorilor.

     Cineva a spus: ” cum a fi un film de Chaplin fără Chaplin?” Simplu, cu este un Cotroceni fără Iohanis. Cum s-ar putea da filme cu plimbări și decorări fără rost, când regizorul este loaza lui personală, Mihalache și nu actorul principal, pus pe glume și șotii inconștiente pe seama Constituției, a decopertării arboricole  a țării. A ponegririi justiției, a jocului politic plin de ghidușii a P.S.D.-ului lui Ponta et co...

      Roadele democrației originale, românești se mulg zi de zi. Democrația empirică presupune votul celor mulți sau mai mulți. Dacă din 10 români, 9 sunt hoți și unul e cinstit, acesta trebuie încarcerat. dacă din 20 de români, unul știe carte, acesta trebuie marginalizat. Dacă din 50 de români care fură, mint și înșală, unul unul e călugăr, acesta trebuie bătut cu pietre. 

       Nici popii care fură și se compromit în desfătări, predicând binele aproapelui nici cei îndepărtați de rațiune bunului simț, invocând ideologii sterile care să satisfacă poftele lor, nici îngerii din cer nu ne vor da speranță sub sceptrul ”Pămătufului”