Se dă a Toamnă.

Se dă a toamnă, a tristețe și nucile pleznesc din fruct

Peste pâraie și ravene nu-i rost de nici un viaduct.

Nici mica punte între oameni nu trece firele de apă,

Doar ură și sperjur în ciudă plăcerea caprei o adapă.

Din seceta de astă-vară nu-s fructe, via s-a mănat, 

În Sărbăttile de iarnă vedem iar dorul amânat.

Încep să curgă fără ploaie, în ceață și porniri de brumă,

Minciunile pentru putere a celor evitați de mumă.

Cei ce n-au subt din țâța mamei, fior de suflet românesc,

Bitangi ce pun destrăbălarea în Iadul care și-l doresc.

Agenți dispuși să pupe talpa celor ce-n Lume stăpânesc.

De unde grija de aproape, de unde mila spre săraci,

Când vânători prostiți de voturi, ne mint sub coarnele de draci.

Dar poate pân-atunci potopul de flăcări mari arzând pe fier,

Câți vom rămâne prin conclauri să dăm în leagăn Leru-i Ler?