marți, 17 ianuarie 2017

            La înaintare!
    Simțul de conservare, după ce ai fost o jigodie Ceușistă te îndeamnă la pasul în lateral după uciderea acestuia și  impingerea înainte a unor executanți de joasă săpeță. Presupui că în spatele lor tu poți să-ți faci mendrele. Nenorocirea națiunii noastre după 1989, are la bază valoarea elitelor impuse sau alese, superficiale în cunoaștere, morală și bun simț. Egoiste animale de pradă, pentru care nu contează dacă jungla se usucă sau ia foc. După ei potopul!
    Avem în sânge blestemul de a cinsti buruienile și a arde holdele, când vin năvălitorii. Din toată protipendada comunistă, unii au ales să se dea la fund ca mânuitori de păpuși, alții cu tupeu s-au băgat în față. Sau au fost băgați în față, carne de tun la o justiție de restaurație patriotică. Numai că cei trimiși la înaintare sunt persoane de insuficiență umană, lingăi de meserie și executanți de ordine cu slugărnicie. dar câteodată nu se potrivește .
     De exemplu Gigi Becali, cioban analfabet a devenit V.I.P. datorită încercării politrucilor din armată, cu grade mari care au crezut că pot devaliza Clubul Steaua și bugetul armatei, posesiunile armatei cu acest băiestruc. Numai că ciobanu s-a prins și a trecut sub altă protecție dând flit generalilor. Gabriel Oprea, subofițer subnutrit intelectual dar cu tupeu de interlop a ajuns din tablagiu general cu patru stele ca înaintaș al vechilor Forțe Armate. Coldea care nuși-s terminat studiile superioare a ajuns iarăși, din nimic general de brigadă și stăpânul inelelor. Koveși, abzolventă de facultate particulară, doctor în justiție prin plagiat a fost trimisă la înaintare de o încrengătură de interese mafiote străine cu complicitatea inocentă a lui Băsescu. Gjiță a ieșit din tipar! 
      Ajung la conkuzia că singurul președinte cu percepere psihologică a fost Iliescu care a pus toată nașiunea în slujba trădării sale. Constantinescu a fost învins de sistem, Băsescu a fost păcălit a la Gâgă de sistem. Ura lui împotriva valorii autentice l-a îngropat.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu