Versuri proaste.

Am să încerc să-înșir și eu cuvunte, mai schiznovate, mai răsunătoare,
Să las și ritm și rimă pe-o părere că poezia mea va fi-n fervoare
Că pot a fi tradus  în alte limburi, integrum într-o  soartă guturală.
Să fi poet cu rufele pe sârmă, chiar cu chiloți pătați, mare scofală.
Acei poeți, cei menestreli pe coarde au dat viții-un romantism minune
Ce versificatori ce-nșiruie cuvinte  pot ține clopoțelul să nu sune?
Dumnezeu a făcut lumea în șase zile și a șaptea s-a odihnit.
A făcut Soarele și a trudit din zori și până apăreau Luna și Luceferii.
A reușit să frământe lutul ca să zămislescă omul. Ca rod al muncii și al vredniciei.
Așa s-a născut săptămâna miilor de ani de atunci. Și s-a trudit ca să ajungem
Să nu mai muncim decât patru zile și să ne destrăbălăm în trei, pe bani de împrumut.
Nu-i prost acel ce cere ci cel ce dă. Va constata curând că nu mai are.
Cumplit moment când lenea scoate roade, baloane de săpun râzând cangrena.
Vă place cum cuvintele tâmpite scot adevărul ca în centrifugă?