vineri, 5 ianuarie 2018

                                  Amendamente.
       Gura păătosului adevăr grăiește. Nu-i un păcat așa mare să-ți îmnsușești niște case cu iuțeală de mână și nebăgare de seamă. Tăcutul nostru președinte a strănutat.Să se revizuiască Constotuția
 în sensul ca penalii să nu mai aibă acces la funcții publice. Inclusiv cei primii trei oameni în Stat. Numai că democrația permite și alte monstruozități. Căsătorii gay, drepturile minorităților și condamnaților, prostituția mafiotă, contrabandă cât cuprinde cu droguri și armament. Un copil săc ieșit din pușcărie sau condamnat penal, cu toată știința și sârguința își găsește cu greu o slujbă. Da este corect cetățenește ca cei cu cazier judiciar să nu aibă deptul la vot și mai ales la candidatură. Ori să pui un președinte, în exercițiul executării pedepsei, la Camera Deputaților este de noaptea minții.
         Dacă președintele ar fi avut puțină cultură politică, ar fi putut să continue cu amendamentele la Constituție cu alte idei. Spre exmplu stabilirea definitivă și irevocabilî a statutui de republică a României. De preferință Republică Prezidențială după sufletul acestui popor de la Burebista încoace. Un Parlament proporțional cu populația activă, de maxim 250 de parlamentari, din care 40-50 senatorp de drept, nealeși. Academicieni, rectori, patriarhul Bisericii Ortodoxe și liderii celorlalte culte, președintele Î.C.C.J., șefii Servicilor de Siguranță și Apărare, capii mediului de afaceri și concurenței economice, toți neretribuiți direct. Pentru deputați, aleși prin vot se excude alegerea lor pe criterii etnice, Toți sunt cetățeni români și au dreptul să aleagă o ideologie sau o doctrină de partid indiferent de etnie au limbă. În România este o singură limbă oficială. Naționalitățile conlocuitoare să aibă liber la exprimare culturală în lmba lor în familie, biserică și toate treprele de învățămâmt.
       Ar mai fi ceva, nu le pot cuprinde pe toate, proprietatea privată să fie ocrotită de lege, dar nu poate fi declarată licită când ea îmsemnă furt.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu