Sfârșit de dor.

Scriu, mă-îmbăt și mă trezesc 

În mormântul strămoșesc, 

Într-o grotă ruptă-n piatră 

Cu o fantă de lumină,

Unde vezi doar Luna plină,

Sărăcind un stins de vatră.

Filozofi din largul Lumii

Și ai nosștri mai purii

Ne învață să dăm mumi

Moarte, soarta de-a trăi.

Bine ei trăiesc exatazul, 

Pe deasupra de trăire,

Că le arde bine gazul,

N-au concepte, doar trăire. 

Ei sunt însă arhitecții,

Unui Babilon mai mic,

Ce ne facem cu infecții

Care n-au în cap nimic?