O părere...

N-am pretenții de făclii,

Nici de becuri, nici de stele

Să transmit pentru copii

Din lumina vieții mele.

Doar o lumânare-n piept,

Între degete crispate,

Este tot ce mai aștept,

După mine se mai poate?

Omul ca să fie om

Încă din copilărie,

O mlădiță dntr-un pom,

Ce oferă bucurie?

Lumea e sălbăticită 

Omenii nu văd zenitul,

Scurmă-n soluri zăpăcită,

În trăirea ei finită.

Parcă cere și nu spune

Că ne vine veștejrea,

Face râsului genune

Și dispare Omenirea!