Asrfel...

Un munte fără vlagă nu urcă-n vârfiri btazi !

Din piatră-n pitră seacă nu izvoresc adâncuri.

Doar vântul uscăciune zdrelește cele sfârcuri

Și ce-a fost ieri pustie, pustie este azi.

O mare prea sărată și plină de gunoaie

Nu mai cuprinde-n unde vyață în răsfăț,

Nici Moise cu toiagul rămas un simplu băț,

Nu mai desparte ape când voia se îndoaie.

O Țară fără poftă de a-și trăi destinul,

Împrăștiind flăcăii și fetele-n străini,

Nu poate pune stavili vecinilor haini

Și piere-n nștiință fără să simtă chinul.