joi, 7 noiembrie 2019

                     Inocență sau prostie?
      Inocența e a copilăriei. Prostia e a oamenilor mari. Incumbă necunoaștere, fudulie, aroganță și lipsa de consștiință civică sau religioasă, individualism obscen. Adică lipsa celor șapte ani de acasă și  bunăcuvință. Demorația dirijată, cu votul universal, a înlocuit alte tipuri de democrații în care vota cetățeanul. S-a trecut la dreptul de vot a oricărui individ, indiferent de pregătire și statut, indivizi certați cu cetățenia doar în scopul de a se putea manevra mai ușor masele de neoameni. Mai trebuie dept de vot pentru delfini, cai câini maimuțe și porci care manifestă un fel de inteligență. După toate regulile dreptului Napoleonian, cetățeanul scos în afara legii prin sentință, dovedit incompatibil fie social fie mintal, nu mai este cetățean până la proba contrarie. La noi votează și sunt aleși cei cu probleme în justiție, cu condamnări penale și pușcăriașii. Nu mai vorbim de cei duși cu pluta, ăn sanatorii sau în propria lor promiscuitate.
       Ca dovdă, 4 din cinci cetățeni români care bântuie cîrciumule nu știu că Duminică au loc alegeri. Trei  din cinci nu știu ce se alege. Doi din cinci nu știu cine sunt candidații la Președinție și unul din cinci își dorește un om integru și deștept în fruntea Statului. Și astfel alegerile sunt o plimbare de haite și turme pe la urne. După ureche sau duși cu biciul sau pomeni electorale.
        Au dat chics pe noul sistem democratic alegerile de Prședinte în S.U.A., Brexitul din Marea Britanie și atătea alegeri libere în Lumea a III-a. Se pare că pe aici ne învârtim și noi cu Românica noastră.
         Nici cei care lucrează în străinătate, nici cei din Diaspoara care mai vin pe acasă nu manifestă nici un fel de interes patriotic și național, în egoismul lor. În necunoașterea lor. În indiferența lor. Nu-i interesează decît câștiful și destrăbălarea. Din o sută de români din țară sau străinătate nu găsești doi cu care să discuți politică. Și atunci cine să-l voteze pe Paleologu? Încă o dovadă că ne merităm soarta!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu