Nu-i e bine vacii mele. I-am băgat în fân surcele.

Am ajuns în Paradis însă Raiul nu-i de mine,

Toată viața ca proscris am voit să fie bine. 

Am luptat în Iadul vieții și cu mine și cu-ai mei,

Să nu fim în pomenire, sacrificiul unor miei.

Să nu pierdem sacrificiul unui steag de luptă dac,

Dar când ai dușmani în casă, care cântă cot.co dac,

are Iad de luptă surdă, te mai ține luptător,

Când se fierb în smoală Zeii și sunt cocă de cuptor?

Știu deplin că nebunia unui nespoit poet,

Poate duce cununia și-n sublim și-n desuet.

Mi-am citit mai ieri menirea,, milioane du cuvinte,

Care n-au oprit prostia nici de ieri nici dinainte,

Nici de viitor în șlavă, cu poporul deșuchiat,

Mai mult fără de priceperi de viață și păcat.

Mai mult fără de iubire între semeni și săraci,

Și cu ura și cu jaful și minciuna unor Draci.