Fericiți cei săraci cu duhul!

Cine cercetat-a oare o sintagmă de adânc,

Spusă pentru cugetare de  sfințenia din prunc?

Cine-a priceput sămânța celor zise de Iisus, 

Cei ce sclavgesc pământul sau cei unși spre mai preaus?

Cine știe unde este sufletul ce dă viață,

În buric, în inimioară sau în mintea cea mai creață.

Omul a primit gândire dintr-o Cosmică Putere,

Interesul rațiunii viață, forță, scop și vrere,

Iar finalul Omenirii de ghicit nu este greu,

Cei ce trec Apocalipsa vo fi os de Dumnezeu.

Ei vor duce mai departe minte pentru Univers

În inteligența minții în știință și progres.

Cât va mai răbda Pămîntul nulul vieților bipede

Ca termite inutile, cine știe cine crede?

Numai cei săraci cu duhul, turma de conviețuire,

Ce va paște liniltită către propria-i pieire.

Vor rămâne ca în sită ca-n Dumnezeiescul ciur,

Cei ce vor accede Stele cu planete primprejur.