An Nou.

Mai vine-un An în sensul vieții, infim ca timp în Unvers,

Oricât s-ar încânta poeții, ceilalți deprind destin pervers.

Și fiecare-și calcă calea, gândirea lui pradă în rosturi

Nu vede deal, nu vede vale, ci egoistele lui mofturi.

Senzația de nesițire a bolii lenei pe profit,

Nu mai suportă revenire și se amestecă în Mit.

Să schimbe el rostul Naturii și Legea Sfîntă a trăirii,

Să pună stavilă ca prostul, în viitorul nemuririi.

Cu toșii ne petrecem clipa, există azi și poate mâine, 

Nu mai simțim în vânt aripa și grija pentru ce rămâne.

Luând Planeta o ființă,un organism ce vrea trăire

Să punem stavilă-n știință distrugerii de Omenire!