miercuri, 7 iulie 2021

                                 Competiția.
            Sau cum spun marxiștii, „lupta conrariilor” este esențială în dezvoltarea Lumii vii. Plantele se luptă între ele pentru a beneficia e lumina Soarelui.În Regnul animal, cu excepția oamenilor, există Legea Junglei. Luota fiecărui animăluț pentru supraviețuirea speciei se duce cu mari sacrificii și adaptări la mediu. Și insectele se zbat să scape de ciocurile păsărilor. Ăn Ocean, peștele cel mare ăl ănghte pe cel mic. intervenția omului ăn natură a denaturat esențiel echilibrul vieții pe planetă. Greșeala este a zeilor și Dumnezeilor care l-au creat pe Om, ca sosie sau dlănî a lor. Un creier imens care funcționaeză la capacitate minimă, mai mult în rău decât în bine. Omul se situează încă la periferia binefacerii gândirii.
            De la primele diviziuni ale muncii, între vânăto și agricultor (Cain și Abel), aroganța celor posesori de arme față de truditorii de jos a suntat promovarea și dezvoltarea conștiinței umane adevărate. Adică cunoașterea și gândirea progresistă. Aă ne amintim de Epoca Sclavagistă, în care deși au apărut meșteri de talent și gândire, aceștia erau tratați ca sclavi. Inclusiv scribii. Întunericul Epocii Feudale, a suprimat și el prin religia inchizițională posibilitatea dezvoltării libere a gândirii umane. Și totuși cei care au strâns din dinți ți s-au îndârjit în cunoaștere au reușit să impună Renașterea. Morala este că oricât ar încerca Satrapii imbecili ai Lumii să oprească sensul cercetării și invențiilor umane, legea este scrisă în sreăfundurile Universului. Mintea omenească nu are limite!
           Mă uit cu stupefacție la idioții care gândesc ideologia învățământului Românesc. Imbecili decizionali rupți de realitate, care prin incompetența lor nu pot simți nevoia de competență. Creiere goale în logică sau mai bine zis pline de pleavă, cu zero cunoștințe de psihopedagogie și evaluarea  valorii elevilor frământă eliminarea competiției ăîntre tinerii dornici de carte. Adică oricine poate deveni deștept pe bani și poate progresa într-o funcție de decizie dând vânturi de șpagă. Orice țigan ții laudă iapa. Se ne facem cu părinții analfabeți care au ajuns cu avere fără diplome adevărate sau contribuție la progresul științific. Scoala trebuie să fie o competiție acerbă între minte, lene și prostie. De unde până unde părerea Asociației elevilor. Unde este imprativul învățării când mielul îi spune osaiei cum să dea lapte. Ce caută în reglementarea Legii învățământului Asociația părinților. (0 la sută dintre ei cresc și subvenționează beizadele. Mai e problema iresponsabilirății și coruptivității examinatorilor. Deci nu se triază inteligențen capacități și talente în șoală și facultăți decât prin cutia milei. S-au măsluit și plătit diplome încă de pe vremea  Academicienei cu 4 clase Elena Ceaușescu. A ordonat ca toți elevi să termine școala cu 10. Profesorul care trântea o loază la corigență era catalogat ca  dușman al clasei muncitoare. Aș vrea aă văd și eu un Audit la Ministerul Ănvîțîmântului care să ofere opiniei publice situația titlurilor universitare, a profesorilor și asistenților care li-au luat diplomele pe bune. De aici trebuie să înceapă analiza Învățământului. Avem bnzină în motoare, avem gaz în instalație ca să producem obiecte de mare valoare? Dotori plagiatori, decani plagiatori, profesori de doi lei cu diplome cumpărate. Unde este competiția minților adevărate?

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu