Și Eminescu,

Și Eminescu-a dus o viață-amară li hărțuit de  puririflici de țară,

Și geniul Limbii noastre românești a fost prejudecat pe câteva povești,

De agramați cu rang de demnitari, politică-n hazna de cioflingari.

El este sus, Luceafărul cu chip și detractorii lui, scorțos, nisip.

Un om Măreț, cinstit care nu fură, primește doar invidie și ură.

Dacă nu bagă-n seamă, corect cu-a lui Mândrie din marea răscolită mareea de prostie,

Desigur vulgul zboară, o pleavă de simțire, în mințile puține nu poate fi iubire.

Deci cei păgâni cu sfatul lor caduce, rămân ciopliți pe-o dărâmată cruce,

Ei n-au cinstit nicicând acest popor. moare și crucea în creșteri de mohor.

Așa că trecători prin astă Lume, puțini în minte nu cătați renume!