Am vrut ...

Am vrut să fiu stabil, căpiță, pe deal, pe munte, pe ponoare,

Cu fân de suflet, în ființă, când Miorița noastră moare.

Am vrut să dau prin elocință, un gând de Duh pentru popor,

Dar timpurile nu-s putință, pentru nevolnic fără dor.

Nu ma implică sărăcia, mă simt nevolnic Zburător.

Am prins fereastră de viață, ascunsă mult după perdea,

An dat iubire nu speranță, cam astaa fost voia mea.

Ce-am obținut? Obidă surdă, invidie ca și sudalme

De la atâția fii de ciurdă, cei fără bătături în palme.

Oricum eu mi-am trăit zburarea, trecând ca înger peste rău,

În bine mi-am croit cărarea, De-acum decide Dumnezău.