Copilărie.

Ce sublim era odată, în copilăria mea, când umblam desculț tăpșane fie vremea bună, rea.

Sărăcia sau nevoia, de când se topea zăpadă, nu stricam încălțăminte nici pe dealuri, nici pe stradă.

Când loveam în dește-o piatră, săream țap într-un picior, dar trecea ușor durerea cu piciorul în izvor.

N-aveam încălțări de vară, mă înfioram pe rouă, Toamna mă frigeam în brumă, cu picioarele-amândouă.

Iarna lunecam zăpada cu opinci și cu șindrilă, am avut bocanci la schiuri când visam la o idilă.

Însă viața mea în visuri, m-a ținut simțind pământul, de desculțul de atuncea, am ajuns să fierb cuvântul.