Marea
E marea noastră plânsă pe-ndepărtări albastre, ne vede sărăcia şi-n valuri se răscoală.
Ea simte umilinţa din gândurile noastre, umblă desculţi,copiii şi nu mai merg la şcoală!
E marea noastră-n tulbuti învârtoşeli de ape şi spuma din talazuri îşi pierde albu-n gri.
E secetă în gânduri, în ţara de aproape  şi teama nu-i de foame ci foamea-i de-a muri.
E marea noastră negră de pete de petrol,în ponticele triste, Ovidiu strămoşeşte
Şi plânsul lui de doruri se pierde-n omul gol, în cancerul ce-l roade când la străini cerşeşte.
E marea noastră verde, vechi codrii de mătase ce-n munţi se pierd în lemnul tăiat pe povârniş,
De-aici şi pân-acolo e multă jale-n case, românul are ţară daar el e măruţiş.