Profil de candidat.
   Vin alegerile şi acest popor, în majoritate turmentat, nu neapărat de alcool ci şi de sărăcie, prostie, anafalbetism, etno-botanice sau droguri nu prea ştie cu cine să voteze. Democraţia noastră populară, este o mămăligă fără sare, mestecată cu gogoloaşe, în care norocoşii ca urmaşi ai nomenclaturii comuniste şi escrocii pauperizează poporul şi spoliază în folosul lor avuţia naţională. În acest timp prostimea îşi dă cu părerea.
   Nu există în toată lumea un popor a cărui psihologie colectivă să fie atât de ambiguă şi de necuantificat ca cea a nostră. Zicale ca: "românul s-a născut deştept", "tot românul e poet", "este cel mai de omenie om din lume",  a distorsionat puternic autoimaginea prostimii. O astfel de prostime, credincoasă până la misticism, datorită unei religii blânde şi neînţeleasă de cel care cel care aşteaptă să moară capra vecinului. Invidia, fudulia şi prostia dă iama în minţile înguste care se văd atotcuprinzătoare.Orice ţăran sau muncitor care nu ştie nici tabla înmulţirii sau buchiseşte literele se consideră mai deştept decăt un academician, profesor sau inginer. Apare invariabil expresia, "cine mă, ăla, e un prost". Cultul haiduciei este o racilă iremediabilă în conştiinţa populară. Cel care fură, indiferent în folosul cui, este un erou. Să luăm toţi haiducii din legende şi să vedem câţi dintre ei a furat pentru săraci? Aproape niciunul!
    Şi atunci chemăm poporul la vot. Chiar dacă, prin absurd, un partid propune un candidat titrat, cu experienţă în muncă, cu realizări deosebite pentru comunitate, oare va fi votat? Nici pomeneală! Dacă nu răspunde criteriilor de hoţ, mafiot sau avere nemuncită nu ne poate reprezenta. Mai ales că de obicei, oamenii mari nu sunt bogătaşi ci doar decenţi şi nu dau votcă, bere, mici, cârnaţi şi sarmale în campania electorală, în care libidinosul popor român îşi dă arama pe faţă. Pentru o pomană de o zi, rabdă patru ani.
    Oare mai are ijmportanţă, în acest context, un cod deontologic al candidatului? Mai are importanţă un C.V. de demnitate? Parlamentul, ministerele, administraţia publică, entităţi votabile, târâie după ele celelalte organe ale statului, având o componenţă de inimaginat. Piţiponci care n-au făcut nimic în viaţă şi nici n-au cultura să facă ceva, infestează Senatul, Camera Deputaţilor, ministerele.
   Ar fi frumos să alegem cu mintea. Dar câţi din români au aşa ceva?