Dragoste târzie

Exuberanța tinereții, din dragoste-a făcut un vis 

Un rai îmbălsămat de floare, de mângâieri, salt în abis.

Abia când timpul te petrece, în clipe, luni și poate ani,

Remarci că idolul iubirii nu are șarm, ci caută bani!

Îi vezi defectele totale, că-i nasul strâmb și ochii-s goi,

Încep reproșurile-amare, care-i satrapul dintre noi?

Ajungi încet la senectute și judeci vremile trecute,

Ca să constați cu judecată, că dragostea-i o dată, dată,

Că doar, doar una, o iubire, te macină în amintire

Și ți-o dorești mereu aproape, ca ploaia picurând pe ape,

Ca soarele ce încălzește, viața celui ce trăiește,

Ca o compresă pe angoase, pierzându-și nopțile frumoase,

Ca  un halou de clară lună, ca inimă de-a pururi bună

Și îți dorești minte bătrână, să strângi iubirea iar de mână.