Omul

Dacă omul e fățarnic, neologism, e ipocrit,

Cum ar putea să ducă Arca lui Noe către infinit?

Ne-am înmulțit fără măsură și consumăm ce este viu,

Curând Planeta va da seamă în globul de nisip pustiu.

Când rațiunea te invocă să împletești ce-i împrejur,

Tu cu simțiri de animale te ștergi cu buruieni la cur.

Dar nu numai cu mărăcini, dar și cu holde roditoare,

Tu, omule devoră totul, în fluxul arșiței de soare.

Că Dumnezeu ți-a dat cuvinte, să duci viața înainte,

Și rațiune cu iubire să treci trăirea prin morminte!

Dar te-ai împiedicat de-un șarpe, de-un măr și o ființă fină,

Ca toate rosturile tale să aibă surogat de vină!

Și-acum de Pronie te lepezi, ca să trăiești blestemul clipei,

Hapsân în gândul de mărire, dai aer în desfrâu aripei.

Te simți cu nesimțire, tare, uitând de cei ce au să vină,

Ce or murii în oul fraged lipsiți de patimă și vină.